Halterofilul Valeriu Calancea (29 de ani) își pregătește pașii pentru podiumul de la Londra 2012. După ce, anul trecut, a revenit în competiții cu un bronz mondial, acum Calancea a dublat medaliile. Sâmbătă seara, în Antalya, la categoria 94 kg, el a devenit campion mondial la „aruncat”, cu 220 kg, și a cucerit și bronzul, la total, cu 397 kg.
Dublul campion mondial din 2003 și-a regăsit drumul de aur. După ce a lăsat în urmă o perioadă nefastă, de doi ani, în care a efectuat o suspendare pentru dopaj, Valeriu Calancea a reînnodat șirul performanțelor de vârf. Mult mai motivat decât la Mondialele din 2009, scăpând și de tracul concursului de revenire, halterofilul originar din Chișinău a săltat, după șapte ani, pe primul loc în lume. El s-a impus la stilul său preferat, „aruncat”, unde nu a avut adversar și a dominat categoric concursul. Basarabeanul s-a jucat cu greutăți de trei sau patru kilograme în plus față de urmăritorii pe podium, a ridicat de fiecare dată cel mai mult, 215 kg la prima încercare și 220 kg la cea de-a doua, cu care și-a adjudecat, de altfel, și aurul.
Ca și calificat pentru Londra 2012
Cu o strategie perfectă la „smuls”, unde a ridicat pe rând 168 kg, 174 kg și 177 kg, dinamovistul a „agățat” și bronzul la total. „Medaliile obținute de Valeriu ne dau speranțe pentru viitor. Să nu uităm că mai avem un an și ceva până la Londra, iar în tot acest timp el poate progresa și își poate depăși rezultatele de până acum”, a punctat Nicu Vlad, președintele forului de specialitate. Cele două medalii cucerite în Turcia i-au adus lui Valeriu Calancea și primele puncte pentru prezența la Londra 2012, Mondialele din acest an fiind primul reper pentru concursul olimpic. Și bronzul are uneori gust amar Aflat în Turcia, președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad a vorbit pentru ProSport.
Cum apreciați rezultatele de la aceste Mondiale? Sunt rezultate deosebite care ne dau speranțe pentru Jocurile Olimpice din 2012. Mondialele din acest an reprezintă și primul criteriu de calificare la Londra și suntem aproape de a merge acolo cinci sportivi, ceea ce este îmbucurător.
La Calancea, după bronzul din 2009, acum a urmat aurul… Anul trecut, la Mondiale, Valeriu revenea după doi ani, era la primul concurs. Acum a crescut, s-a pregătit foarte bine, începe să revină la forma care l-a consacrat și apar și rezultatele.
Cum a fost concursul? Foarte puternic. Au fost șapte-opt sportivi de valoare apropiată și lupta s-a dat până la ultima încercare. Nu este ușor când lupta e atât de echilibrată, de exemplu noi, cu ultima încercare, dacă o reușeam, puteam câștiga totalul.
L-ați simțit mulțumit de cele două medalii? Nu. Calancea a mers la Mondiale să cucerească aurul la total, își dorea foarte mult primul loc aici, însă nu a fost să fie. La finalul concursului era foarte nemulțumit de ceea ce a făcut acolo.
Dar a obținut totuși și aur… Calancea a considerat că nu este suficient. Pe noi ne bucură când vedem că sportivii sunt atât de severi cu ei înșiși. Cred că bronzul la total l-a ambiționat mai mult, rămâne să vedem dacă va putea să își împlinească dorința anul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER